Românii au devenit mai atrași de asigurări împotriva dezastrelor

Sursa foto: Wikimedia Commons

Românii au devenit mai atrași de asigurări împotriva dezastrelor, iar tendința s-a văzut clar în 2023. Interesul românilor față de asigurările de sănătate și a locuințelor a crescut cu aproape jumătate în ultimul an, după pandemie și izbucnirea războiului din Ucraina. Însă numărul polițelor este în continuare sub media europeană.

Piața asigurărilor din România a preluat modelul țărilor occidentale și a evoluat în ultima perioadă. Cu toate acestea, cei mai mulți români sunt de părere că ar apela la o poliță de asigurare dacă ar avea venituri mai ridicate, iar un sfert dintre români și-ar face o asigurare facultativă dacă ar primi facilități fiscale din partea statului.

Sorin MITITELU (vicepreședinte ASF): Am început să preluăm din cele mai bune practici de pe alte piețe, respectiv de preluat produse cu utilitate pentru diverse segmente din piața aceasta și putem constata cu satisfacție că sunt realizate investiții din ce în ce mai mari în infrastructură, practic este folosită tehnologia în a ne face viața mai ușoară.

Marcel BOLOȘ (ministrul Finanțelor): Mecanismele noastre instituționale la nivelul ministerului de finanțe trebuie să fie orientate spre dezvoltarea pieței asigurărilor, o piață care trebuie să fie una modernă, stabilă digitalizată și adaptată nevoilor pe care asigurații le au.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: