Președintele PNL Nicolae Ciucă, împreună cu secretarul general Lucian Bode și prim-vicepreședintele Rareș Bogdan sunt zilele acestea în Spania, unde se întâlnesc cu membrii comunității de români și asociațiile oamenilor de afaceri români.
Sâmbătă, liderii liberali au programate discuții cu preoții români din diaspora, cei care păstrează identitatea creștină și națională a comunității românești.
Vizita la Madrid vine după discuțiile cu mediul de afaceri din Catalonia, cu angajați români și angajatori.
Mesajul diasporei pentru liberali, în acest an electoral, a fost unul de îngrijorare în fața pericolului extremist și anti european. Românii din diaspora știu cel mai bine ce înseamnă fondurile europene pentru dezvoltarea comunităților.
Nicolae Ciucă a subliniat și cu această ocazie că, din momentul aderării la UE, au intrat în România 115 miliarde de euro investiții străine, iar Diaspora a trimis acasă o sumă comparabilă, de peste 100 de miliarde de euro.
Liberalii sunt într-un tur de forță în comunitățile românești din străinătate, după Spania având programate mai multe întâlniri la Paris.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News