Roxana Mînzatu: pașaport social UE și ”dreptul la deconectare” pentru angajaţii online

Sursa foto: Guvernul României

Audierea Roxanei Mînzatu în comisiile de Afaceri Sociale și Cultură – Educație a început. Nu au apărut niciun fel de obiecții din partea Comisiei de Afaceri Juridice. Comisara desemată a răspuns unor serii de întrebări scrise și s-a declarat dispusă să coopereze permanent cu Parlamentul European.

Coordonatorii celor două comisii și-au exprimat de la bun început nemulțumirea față de titlul portofoliului: Oameni, Competențe și Pregătire.

Potrivit europarlamentarilor, aceasta nu reflectă perspectiva pilonului european al drepturilor sociale, mai ales în privința drepturilor de muncă. De asemenea, ei s-au arătat nemulțumiți pentru că nu se menționează în mod expres educația, considerată esențială pentru a promova valorile democratice și a preveni discriminarea.

În discursul introductiv, rostit în limbile engleză, română și franceză, Roxana Mînzatu a început prin a evoca revolta muncitorilor brașoveni, petrecută în Brașovul ei natal, în noiembrie 1987 și a afirmat că se simte inspirată de oamenii obișnuiți, cu aspirațiile și problemele lor.

Ea a promis că-și va începe mandatul prin a-i asculta pe cetățenii europeni, și va lansa o amplă acțiune de consultare socială.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: