Rusia l-a adăugat pe lista sa de agenţi străini pe respectatul jurnalist şi co-laureat al Premiului Nobel, Dmitri Muratov, etichetă pe care autorităţile o folosesc în mod obişnuit pentru a reduce la tăcere criticii, relatează The Guardian.
Decizia care îl vizează pe editorul celei mai mari publicaţii independente din Rusia, Novaya Gazeta, face parte dintr-o represiune mai largă împotriva instituţiilor respectate ale societăţii civile, care s-a accelerat odată cu atacul Moscovei asupra Ucrainei.
Muratov „a folosit platforme străine pentru a disemina opinii menite să formeze o atitudine negativă faţă de politica externă şi internă a Federaţiei Ruse”, a transmis Ministerul Justiţiei din Rusia pentru a justifica decizia.
De asemenea, ministerul l-a acuzat pe Muratov că a creat şi distribuit conţinut de la alţi agenţi străini.
”Ce este de comentat? Pentru comentarii, contactaţi Ministerul Justiţiei”, este mesajul de pe site-ul Novaia Gazeta.
Acesta a adăugat că lista agenţilor străini include acum 674 de persoane şi organizaţii valoroase.
Eticheta, care aminteşte de termenul „duşmani ai poporului” din epoca sovietică, are ca implicaţii constrângeri administrative şi necesită dezvăluirea surselor de finanţare.
De asemenea, obligă agenţii străini să marcheze tot ceea ce publică – inclusiv postările de pe reţelele sociale – cu o etichetă, în caz contrar riscând amenzi mari.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News