S-a aprobat tacit: Primăriile vor acorda autorizații de funcționare pentru jocurile de noroc

Sursa foto: Pinterest

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care primăriile vor fi obligate să le acorde autorizaţie de funcţionare jocurilor de noroc. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 1 septembrie, a fost prezentată de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, care a condus şedinţa de luni a plenului, scrie Agerpres.

Propunerea legislativă pentru modificarea art. 15 din OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc a fost iniţiată de un grup de parlamentari PNL.

„Licenţa de organizare şi autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc permit operatorului economic care le-a obţinut să desfăşoare activitatea pe întregul teritoriu al României. Exercitarea activităţii pe raza unei localităţi este supusă acordului autorităţilor administraţiei publice locale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora şi a planurilor de urbanism”, se arată în art. 15 alin. 8 din actul normativ modificat şi completat.

 

 

Acordul de funcţionare primit de operator este actul administrativ cu caracter individual care se emite în condiţiile OG 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, mai stipulează proiectul.

Potrivit expunerii de motive, „lipsa aprobării unor activităţi economice de către operatorul cu autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc creează un regim juridic discriminatoriu”.

„Practic, autorităţile administraţiei publice locale nu pot avea niciun drept de veto la opţiunile operatorului economic, fiind astfel înfrânt şi principiul constituţional al autonomiei locale susţin iniţiatorii în expunerea de motive”, argumentează iniţiatorii propunerii legislative în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: