Marele scriitor moldovean Ion Druță s-a stins din viață

Ion Druță
Sursa foto: Ion Druță

Marele scriitor basarabean, Ion Druță, s-a stins din viață astăzi la ora 10:00. Potrivit informațiilor, scriitorul în vârstă de 95 de ani se afla la Moscova.

Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul interbelic Soroca, din Regatul României (în prezent în raionul Dondușeni, din Republica Moldova). A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1969 se stabilise la Moscova.

Criticile distrugătoare din partea oficialităţilor comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul Povara bunătăţii noastre (1963, prima parte, Balade din câmpie; integral, Povara bunătăţii noastre, 1970), precum şi filmul Ultima lună de toamnă, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959).

Ca dramaturg, este autorul unui şir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât şi pe scenele multor teatre din fosta URSS şi din străinătate: Casa mare (1961), Doina (1968), Păsările tinereţii noastre (1971), Horia (1973), Frumos şi sfânt (Sfânta sfintelor 1974), Cervius divinus (1975), Întoarcerea ţărânei în pământ (Plecarea lui Tolstoi; 1978), Apostolul Pavel (1996) şi multe altele.

În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti pentru nuvela „Ultima lună de toamnă” şi romanul „Balade din câmpie”. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie.

Citiți AICI articolul complet.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: