Modificarea stemei Bucureștiului, pe ordinea de zi a CGMB

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Consilierii municipali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă miercuri, de la ora 10,00, pe ordinea de zi aflându-se 67 de proiecte, printre care se numără unele vizând reabilitarea fântânilor din Parcul Circului şi din Herăstrău, modernizarea locului de joacă din Floreasca, consolidarea Muzeului „Ligia şi Pompiliu Macovei” şi modificarea stemei Bucureştiului.

Consilierii municipali vor dezbate patru proiecte de hotărâre care vizează reabilitarea şi modernizarea fântânii ornamentale din Parcul Tineretului şi a fântânii arteziene Charles de Gaulle, modernizarea ansamblului de jocuri pentru copii din Parcul Floreasca, precum şi investiţii pentru controlul nivelului apei din Lacul Circului. Acestea totalizează peste 23 de milioane de lei.

Vor fi supuşi votului indicatorii tehnico-economici în vederea consolidării şi amenajării corpului C1 al Muzeului „Ligia şi Pompiliu Macovei”, care face parte din Muzeul Municipiului Bucureşti. De asemenea, va fi desfiinţat corpul C3 şi se vor efectua reparaţii la împrejmuirea terenului. Valoarea totală a investiţiei este de 9,4 milioane lei, fără TVA, iar durata execuţiei este prevăzută la trei ani.

Tariful de revendicare a câinilor capturaţi de pe domeniul public al Capitalei, cazaţi în adăposturile Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), urmează să fie de 50 de lei. La tariful de revendicare se vor adăuga 13 lei/zi/câine cazat. Predarea câinelui din adăpost se va realiza doar după încasarea tarifului de revendicare.

Stema Municipiului Bucureşti ar urma să fie modificată, deoarece reprezentarea icoanei Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pentru stema Capitalei „a fost aleasă eronat încă din anul 1864, fapt atestat de către Biserica Ortodoxă Română, precum şi de către mulţi istorici şi specialişti în heraldică”. Astfel, în prezent, pe stema Capitalei apar imaginea şi simbolistica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, nu cea a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, prăznuit pe 27 octombrie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL