Safetech Innovations și Orange România vor furniza către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) aplicații software care vor crește reziliența și securitatea cibernetică a infrastructurii de servicii de tip ISP pentru autoritățile publice din România. Estimat la 8,06 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost semnat pentru 5,6 milioane de lei, fără TVA.
Defalcat, Safetech Innovations va încasa 3,56 milioane de lei, fără TVA, iar Orange România – 2,05 milioane de lei, fără TVA.
Potrivit documentației, investiția va genera un impact pozitiv asupra digitalizării statului român, asigurând bazele dezvoltării ulterioare de noi servicii publice digitale care vor putea fi oferite autorităților publice și cetățenilor, ca beneficiari finali.
„Dezvoltarea capacității digitale a statului român va permite asigurarea unui acces facil, sigur și rapid pentru cetățeni și mediul de afaceri la servicii de tip e-guvernare, investiția propusă asigurând creșterea calității, disponibilității și securității cibernetice a serviciilor publice. Prin implementarea investiției se vor asigura premisele interoperabilității tuturor serviciilor publice digitale la nivel central care generează schimburi de informații, inclusiv în domeniul social, al educației și al sănătății”, scrie în caietul de sarcini al licitației.
Obiectivul general al investiției constă în creșterea rezilienței și a securității cibernetice a serviciilor de infrastructură ale furnizorilor de servicii de Internet pentru autoritățile publice din România, prin îmbunătățirea accesului si creșterea capacitații de furnizare a unor servicii publice digitale eficiente, implementarea capacităților digitale si asigurarea rezilienței cibernetice.
„Prin modernizarea și securizarea serviciilor ISP ale STS, prin creșterea capacităților de furnizare de servicii de tip Internet si servicii asociate Internetului se va asigura diversificarea si funcționarea continuă a serviciilor puse la dispoziția cetățenilor de către autoritățile publice din România și se va atinge obiectivul general asumat prin investiție. Beneficiile aduse de investiție sunt atât pentru instituțiile administrației publice care vor furniza servicii publice digitale modernizate (conforme cu documentele strategice în domeniul e-guvernării dezvoltate la nivel național și european, cu baze de date interoperabile, cu asigurare acces de tip once-only, etc.), cât și pentru cetățenii care le vor accesa, cu impact direct asupra bunăstării, educației și sănătății lor”, mai scrie în documentație.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News