Cei aproximativ 2000 de salariați ai Complexului Energetic Hunedoara, ce a intrat în insolvență în 2019, pentru datorii ce cumulează un miliard și jumătate de euro, vor fi preluați de noul Complex Energetic Valea Jiului, ce va fi înființat în perioada imediat următoare, de Ministerul Energiei.
Potrivit premierului Marcel Ciolacu, care s-a întâlnit în urmă cu puțin timp, la Deva, cu președintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, pentru a discuta perspectivele Complexului Energetic Hunedoara, Ministerul Energiei va aloca peste 115 milioane de lei pentru constituirea noii entități, formată din patru exploatări miniere, termocentrala Paroșeni și o unitate de prestări servicii. Alte 300 de milioane de lei vor fi alocate la rectificarea de buget.
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că toți cei aproximativ 2000 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara vor fi preluați de noua companie, iar plata salariilor va fi făcută la timp.
Citiți AICI articolul complet.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News