Salariu minim european. Care români iau 650 lei în plus pe lună? Din ce lună

Sursa foto: Unsplash

Salariu minim european. Care români iau 650 lei în plus pe lună? Proiectul de lege privind această măsură este pe agenda Senatului, săptămâna aceasta. Tariful orar va fi de peste 22 de lei / oră. Sistemul salarial va fi regândit pentru a respecta cererile UE. 

Salariul minim european este introdus și în țara noastră. Pentru români este o creștere de 650 de lei. Proiectul de lege privind această măsură se află pe agenda Senatului. Sistemul salarial va fi regândit, astfel încât să respecte directivele europene.

Documentul stabilește, printre altele, sancțiuni mai dure pentru cei care nu acordă salariul minim garantat, amenda prevăzută ajungând chiar la 200.000 de lei

La 1 iulie, salariul minim în România a crescut la 3.700 de lei brut. În țara noastră sunt aproximativ 760.000 de persoane plătite cu această sumă.

Oficialii europeani au explicat că e nevoie ca actualizările salariului minim să fie previzibile și mai calibrate, menținând creșterea veniturilor în termeni reali și în consonanță cu creșterea productivității. România a avut cea mai mare creștere a salariului minim din ultimii 10 ani în întreaga Europă.

Directiva spune cât ar trebui să fie salariul minim: 60% din salariul median sau 50% din salariul mediu Salariul minim în România s-a situat la 58% din salaraiul median, fiind aproape de cerința directivei.

Dacă se va merge pe varianta raportării la salariul brut, acesta este azi de 3.700 lei, fiind crescut de la 3.300 de lei în iunie.

Dacă salariul minim în România va fi de 52% din salariul mediu brut, atunci vom avea o creștrere. Salariul mediu brut în România este de aproximativ 8.00 de lei. Astfel, salariul minim brut ar urma să fie de la 15 noiembrie de 4.300 de lei. Este o creștere de 650 de lei.

Un angajat poate fi plătit cu salariul minim timp de cel mult 24 de luni. În România există circa 760.000 de persoane plătite cu salariul minim, aproximativ 14% din numărul total de salariați activi.

În ultimii 11 ani, România a înregistrat cele mai mari creșteri medii ale salariului mediu brut, dar valoarea lefurilor minim rămâne printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, depășind doar Letonia și Ungaria în acest peste un deceniu.

Astfel, proiectul de lege privind introducerea salariului minim european în România este săptămâna aceasta pe agenda Senatului, în comisiile de specialitate. Actul normativ stabileşte un nou mecanism prin care salariul minim va fi actualizat anual, astfel încât acesta să reprezinte cel puţin jumătate din salariul mediu.

Prin viitorul mecanism se va stabili și apoi actualizat anual salariul minim și în România. Documentul stabilește și sancțiuni mai dure pentru cei care nu acordă salariul minim garantat, amenda prevăzută ajungând chiar la 200.000 de lei.

Cine poate lua acest salariu în România?

Newsweek a scris despre categoriile de salariați care ar putea beneficia de creșterea salariului minim european. Este vorba despre muncitorii necalificați, cei din industria textilă, turism.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: