Salvamont: 65 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 23 dintre acestea, transportate la spital

salvamontiști
Sursa foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Un număr de 65 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 23 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, joi, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 52 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri, în număr de zece, au fost primite de către Salvamont Voineasa, urmând Salvamont Prahova, cu nouă apeluri, şi Salvamont Lupeni, cu şapte apeluri.

„Din nou, o zi cu foarte multe intervenţii pentru salvamontiştii din întreagă ţară, fapt ce ne determină să vă îndemnăm la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane şi să fiţi alături de echipele Salvamont în campania de reducere a numărului de accidente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 52 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 65 de persoane. Dintre acestea, 23 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 34 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menţionează reprezentanţii Salvamont în postare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: