Acțiune de salvare a șase persoane, dintr-o zonă abruptă de sub vârful Albina! Salvamontiștii argeșeni s-au echipat cu hamuri pentru a-i scoate pe turiști, mai rapede, pe corzi. Oamenii nu au mai putut să coboare din cauza reliefului foarte accidentat și a lăsării întunericului.
O femeie a alunecat 50 m, dar nu a necesitat îngrijire medicală.Grupul este format din 2 copii de 6 și 8 ani, ceilalți fiind adulți cu vârste până la 43 de ani. Erau echipați corespunzător, dar lipsa lanternelor le-a făcut imposibilă continuarea deplasării.
Coborârea lor de către salvamontisti, pe aproximativ 150 m pe un versant abrupt, a durat 50 de minute.
Turiștii erau din Pitești și au plecat în traseu către cetatea Poienari, zona în care au fost reperați.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News