Scandal în AUR după eșecul protestelor naționale anti PSD. S-a lăsat cu demisii

Sursa: AUR

Decizia comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare pentru ziua de 9 iunie, luată la nivel neoficial de liderii PSD și PNL tocmai pentru a crea probleme partidului condus de George Simion, a generat deja un val de probleme în AUR, partidul care până acum își crease imaginea unei structuri foarte disciplinată și bine organizată. Protestele pe care le-a cerut George Simion miercuri seara la sediile PSD din țară s-au dovedit un eșec organizațional și s-au anunțat și demisii în rândul partidului.

Chiar și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei – în contextul în care AUR se bazează strategic pe sprijinul BOR – a ținut să facă publică o declarație critică la adresa protestelor partidului lui Simion.

Miercuri George Simion și-a început ziua în curtea Parlamentului, așezat la o măsuță, unde a chemat cetățenii să-și spună păsurile, mai ales pe cel legat de faptul că „se încalcă democrația” prin organizarea simultană a alegerilor locale cu cele europarlamentare.

Dincolo de argumentul conform căruia mandatul aleșilor locali actuali s-ar scurta cu aproximativ 5 luni și primăriile ar urma să fie conduse interimar aproape jumătate de an, AUR are o problemă reală legată de strategia pe care și-o făcuse pentru anul acesta cu patru runde de alegeri.

Europarlamentarele care ar fi trebuit să le aducă o victorie așteptată în contextul mai mare al nemulțumirilor de la nivelul întregii UE care se așteaptă să-i mobilizeze la vot tocmai pe europenii eurosceptici și extremiști, erau gândite ca un imbold esențial pentru celelalte 3 rânduri de alegeri, pe ideea că cine le câștigă pe primele creează trendul pentru următoarele.

Însă, în contexul în care în aceeași zi ar fi și alegerile locale, AUR este dezavantajat net de confruntarea cu cele două mari partide, PSD și PNL, care dețin aproape toți primarii din țară, care, la rândul lor, sunt locomotive electorale pentru propriile partide în ziua votului.  Acesta este motivul pentru care Simion a decis ca miercuri seara AUR să dea o impresie de forță la nivel național, organizând proteste în fața sediilor PSD din țară, cu oameni care să aprindă lumânări și, în București, să poarte și un sicriu.

El însuși, așteptat inițial la sediul central al PSD din București, aflat la o clădire distanță de Ambasada Rusiei, a decis să participe la protestul de la PSD Timișoara, nu doar pentru că filiala de aici este fieful numărului 2 în partid, Sorin Grindeanu, ci pentru simbolistică – Timișoara, orașul de unde a pornit Revoluția.  Numai că, mașinăria bine organizată a AUR nu a mai funcționat.

Pesediștii s-au pregătit tapetându-și sediile cu bannere și afișe în limba rusă sau care făceau trimitere la cele mai rușinoase subiecte legate de AUR – „Nu primim bătăuși și violatori” – iar prezența aur-iștilor la proteste a fost infimă. Au fost doar aproximativ 200 de oameni în București și extrem de puțini – de ordinul zecilor, în țară.

Mai mult decât atât, au fost postate pe rețelele sociale filmulețe cu protestatari AUR aflați evident în stare de ebrietate, și au fost înregistrate video chiar și mici altercații între membrii AUR și coordonatorii trimiși de la centru – de exemplu fostul deputat PSD și primar de la Sectorul 5, Daniel Florea, trimis să îi gestioneze pe aur-iștii din fața unui sediu PSD a fost luat la rost și întrebat ce caută acolo.

La Timișoara însă, unde a mers însuși liderul Simion, situația a fost de-a dreptul rușinoasă. Prezența la protest a fost insignifiantă, și șeful local al partidului a refuzat practic să facă ce i s-a cerut – să aprindă lumânări în numele democrației ucise de partidul lui Ciolacu.

Pe unul dintre grupurile interne ale partidului, Ovidiu Szime, președintele AUR Timișoara, și-a anunțat demisia chiar miercuri seara, în timpul protestului.

”Stimați colegi, astăzi am hotărât să-mi dau demisia din poziția de președinte AUR Timișoara și totodată din calitatea de suporter. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru prietenia voastră. Voi rămâne doar cu momentele frumoase petrecute alături de voi și bucuria că am cunoscut oameni minunați. Această decizie arată încă o dată că am intrat în politică pentru a pune umărul și priceperea într-un proiect în care am crezit. Sper că am lăsat ceva î urmă și poate o mică cărămidă în această frumoasă construcție”, a scris el pe grupul de Whatsapp al partidului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: