Scandal la Sarmizegetusa, după anunțarea spectacolului „Noi, Dacii”, cu manelistul Nicolae Guță cap de afiș

Un spectacol controversat este organizat la porțile Sarmizegetusei romane, unde Nicolae Guță este invitat să le cânte „dacilor”. Evenimentul anunțat sub sub titlul „Noi, dacii”, cu participarea manelistului, a stârnit controverse după ce organizatorii au declarat că acesta va avea loc la Ulpia Traiana Sarmizegetusa – un sit arheologic de importanță națională.

Autoritățile consideră evenimentul unul cu tentă electorală și acuză folosirea sitului arheologic în scop politic, arată adevarul.ro.

Petrecerea în aer liber cu titlul „Noi, dacii”, este programată pentru 15 mai, este organizat de Ion Stepanescu, un om de afaceri din Caraș-Severin și susținător înfocat al AUR, în parcarea restaurantului pe care îl deține în imediata vecinătate a monumentelor antice. Inițial, acesta a lăsat să se înțeleagă că artiștii de folclor și manele vor urca pe scenă în incinta fostei capitale a Daciei romane.

„Toată lumea la Sarmizegetusa Ulpia Traiana! Au început să coboare DACII de pe columna din Roma. Am ales Sarmizegetusa Ulpia Traiana pentru că nu au reușit să ne colonizeze. Tocmai acum, când au crezut că ne-au pus cruce, s-a schimbat poziția… Totul a fost bine calculat. La Sarmizegetusa Regia este loc sacru, loc de rugăciune, nu de festivaluri”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Într-un alt mesaj legat de eveniment, acesta adaugă: „Noi suntem daci. Noi suntem rădăcina care nu putrezește. Noi suntem lumina din munții Carpați.”

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: