Scutirile de la plata CASS. Economist: Anumite ramuri aduc valoare la buget

buget
sursa foto: Pixabay

Scutirile de la plata CASS pentru o serie de categorii profesionale constituie motiv de nemulțumire pentru asociațiile pacienților cu boli cronice, care cer guvernanților să elimine acest tip de „beneficii”.

După ce guvernanții au acordat facilități fiscale pe bandă, s-a ajuns la fundul sacului și cu greve în masă (profesori, personal medical, angajați din Finanțe). Și asta nu ajută „vistieria” României, ci deschide cutia Pandorei. În plus, veniturile fiscale ale statului român sunt cele mai mici din UE (exceptând Irlanda), raportate la PIB: 27,9% din PIB în 2022, față de o medie a UE de 41% din PIB, conform unei analize recente a ZF.

Însă, economistul Mircea Coșea explică, pentru PS NEWS, că scutirile fiscale sunt necesare, mai ales pentru aceste domenii de activitate și desigur, ca o metodă temporară, nu permanentă.

Economist: În favoarea economiei lucrează anumite ramuri care trebuie stimulate pentru a contribui și mai mult

Mircea Coșea, profesor universitar de Economie la ASE, consideră că facilitățile nu sunt bine înțelese la nivelul anumitor organizații.

„Facilitățile sunt stimulente pentru dezvoltarea unor activități. Când Guvernul are o strategie și priorități și consideră că anumite ramuri reprezintă motorul economiei, le poate acorda o serie de facilități pentru a funcționa mai bine și să se poată consolida, fiindcă aduc valoare la buget”, arată analistul.

Coșea consideră că trebuie văzută importanța ramurilor amintite mai sus.

„Nu lucrătorul este important ca persoană, ci ramura din care face parte. E o abordare în teoria economică, mă mir că nu se ține cont de ea. Trebuie să-i scutim pe unii de la plată pentru că ei trag economia în sus”, arată profesorului universitar. Pe termen scurt, aceste scutiri sunt posibile și necesare, crede acesta.

Asociațiile de pacienți fac un apel disperat către Guvern, printr-o scrisoare deschisă, remisă PS News, să elimine scutirile de la plata CASS acordate angajaților din construcții, agricultură și industria alimentară și să crească alocarea bugetară pentru sănătate la un nivel asemănător cu țările europene dezvoltate, respectiv peste 9% din PIB.

„În favoarea economiei lucrează anumite ramuri care trebuie stimulate pentru a contribui și mai mult. Dacă Guvernul ar scoate aceste facilități, am avea probleme foarte mari, mai ales în construcții, unde nu avem forță de muncă locală, ci importăm muncitori. Iar astfel, nu s-ar mai putea menține la nivelul dezvoltatorilor salariile pe care le au acum și ar fi o plecare masivă a muncitorilor”, se mai arată în document

Executivul ar aduce la buget 2 miliarde de lei dacă ar elimina scutirile fiscale

Concret, 884.680 de angajați din aceste domenii nu plătesc în acest moment contribuție la asigurările de sănătate, dar beneficiază de servicii medicale.

Totodată, sute de mii de angajați din industria alimentară și agricultură sunt scutiți de plata impozitului pe venit, ca și cei din IT (200.000 de angajați).

Dacă s-ar elimina scutirile de la contribuția la sănătate în domeniile amintite mai sus, Executivul ar aduce la buget circa 400 de milioane de lei lunar – aproximativ două miliarde de lei pentru ultimele luni din anul curent, conform calculelor realizate de Profit.ro.

Cum se traduce asta pentru angajații din construcții, agricultură și industria alimentară: o pierdere de circa 446 lei din salariul net lunar, asta dacă angajatorul nu își asumă o creștere a salariului brut și implicit, a plății contribuției.

Asociațiile de pacienți: scutirile de la plata CASS creează discriminare în rândul asiguraților

„Autoritățile nu alocă suficienți bani pentru Sănătate, dar Guvernul României continuă să
ofere scutiri la plata CASS diferitelor categorii profesionale, arată asociațiile de pacienți, care oferă și cifre: 884.680 de angajați din construcții, agricultură și industria alimentară, nu plătesc CASS. 400 milioane de lei nu ajung lunar în Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). În anul 2022, bugetul FNUASS a fost de 55.064.450.000 lei, iar nivelul scutirilor a fost de circa 4.800.000.000 lei, cu alte cuvinte, în fiecare lună de scutiri, FNUASS este mai sărac cu 8,72%”, se arată în scrisoare.

Scutirile la plata CASS acordate diferitelor categorii profesionale încalcă cu bună știință prevederile Legii 95/2006, creează discriminare în rândul asiguraților, încălcând principiul solidarității și ignorând participarea obligatorie la plata CASS așa cum este prevăzut în lege.

„Rugăm Guvernul României să anuleze facilitățile fiscale privind CASS acordate unor categorii profesionale, să îmbunătățească colectarea sumelor datorate de către companii la Fondul Național Unic de Asigurări de Sociale de Sănătate și să crească alocarea bugetară pentru sănătate la un nivel asemănător cu țările europene dezvoltate, respectiv peste 9% din PIB.  Pandemia a scos la lumină toate lipsurile sistemului medical din România, rugăm Guvernul României să trateze cu toată seriozitate domeniul medical, să asigure finanțare conform nevoilor și să reformeze sistemul medical, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii medicale de calitate la standarde europene”, se arată în documentul remis PS News.

Semnatarii scrisorii „Fără scutiri la plata Contribuției Asigurărilor Sociale de Sănătate” – Alianța Pacienților Cronici din România – APCR, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România – COPAC, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer – FABC, Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA – roagă Guvernul României să anuleze facilitățile fiscale privind CASS acordate unor categorii profesionale, să îmbunătățească colectarea sumelor datorate de către companii la Fondul Național Unic de Asigurări de Sociale de Sănătate și să crească alocarea bugetară pentru sănătate la peste 9% din PIB.

Premierul Ciolacu: Noi luăm acum nişte măsuri fiscale, nu schimbăm sistemul de impozitare

Premierul Marcel Ciolacu a făcut miercuri o serie de declarații privind mult discutatul pachet de măsuri fiscale. Acesta a anunţat că programul de austeritate pe care îşi va asuma răspunderea în Parlament va fi finalizat săptămâna aceasta.

„Noi luăm acum nişte măsuri fiscale, nu schimbăm sistemul de impozitare, nu trecem de la taxa unică la progresivă, lucru pe care ni-l recomandă atât Comisia şi toate forurile fiscale şi internaţionale”, a mai spus șeful Guvernului.

Premierul a afirmat că îşi doreşte ca pachetul să fie finalizat săptămâna aceasta pentru a intra în transparenţă.

„Nu este nimic neînţeles, toate discuţiile au decurs normal, aşteptăm, este şi o echipă tehnică la Bruxelles în acest moment, este de două zile, vom avea toate informaţiile. Noi luăm acum nişte măsuri fiscale, nu schimbăm sistemul de impozitare, nu trecem de la taxa unică la progresivă, lucru pe care ni-l recomandă atât Comisia şi toate forurile fiscale şi internaţionale”, a arătat șeful Executivului.

Autor

  • Simona-Maria Chirciu, editor coordonator. Simona-Maria Chirciu este Doctor în Științe Politice, autoare și expertă pe drepturile omului. Cu o experiență de peste 7 ani în presa scrisă și online, a ținut ateliere pe Media Literacy, tehnici de manipulare și Fake News.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: