Se cer daune de peste 8,5 milioane de euro în dosarul exploziei de la Crevedia

Sursa foto: inquam fotos
Sursa foto: Inquam Photos

”În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 6 octombrie 2023 până la 4 noiembrie 2023.

În referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-au reținut următoarele:

Inculpații, în decursul unei perioade de timp de cel puțin 3 ani, au promovat în cadrul societății, în mod sistematic, o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități.

Faptele menționate au avut următoarele consecințe: decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a 56 persoane, 6 case distruse total, 83 case distruse parțial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor, aflate pe o rază de aproximativ 1,5 kilometri.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: