METEO Se întoarce vara, temperaturile ajung până la 28 de grade. Cât mai ține vremea bună

toamna-pixabay
Sursa foto: pixabay

Vremea se încălzește vineri, 13 octombrie, în aproape toată țara. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 28 de grade, iar cele minime între 5 și 15 grade Celsius. Conform meteorologilor, cele mai ridicate valori vor fi înregistrate în vestul și sudul țării.

Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru vineri, 13 octombrie, arată că vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar în cursul zilei se vor semnala unele înnorări temporare, conform Antena 1.

În nordul, nord-estul și centrul țării, precum și în zonele montane, pe arii restrânse, este posibil să cadă ploi slabe care pot fi însoțite și de descărcări electrice.

Vântul își face și el simțită prezența. Va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană, iar cerul va fi senin în timpul nopții. Totodată, în cursul dimineții și al nopții, vor fi condiții de ceață, local în centru și izolat în rest.

În Capitală, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil în timpul zilei, însă senin noaptea. Șansele să plouă sunt mici, iar vântul va sufla slab și moderat. Maximele termice se vor încadra între 25 și 26 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 și 11 grade Celsius.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: