Secretarul de stat al ONU, despre situaţia de la graniţa ruso-ucraineană

Un control ferm trebuie instituit la graniţa ruso-ucraineană, a declarat secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, într-o conferinţă de presă susţinută în Bali, informează Agerpres.

Ban Ki-moon şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea în legătură cu escaladarea luptelor dintre armata ucraineană şi rebelii pro-ruşi. În opinia secretarului general al ONU, situaţia din zona graniţei dintre cele două ţări ‘rămâne principalul obstacol în faţa detensionării situaţiei, în condiţiile în care, potrivit ultimelor informaţii, muniţii şi arme grele continuă să pătrundă, fără a întâlni obstacole, în Ucraina dinspre Rusia’.

‘Există necesitatea urgentă de a asigura un control sigur asupra graniţei dintre cele două ţări, prin intermediul unui mecanism internaţional de verificare, după cum s-a discutat în timpul negocierilor de la Minsk (Belarus)’, a declarat Ban Ki-moon.

Secretarul general al ONU s-a pronunţat pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate din Ucraina, programate pentru 26 septembrie, ‘pe întreg teritoriul Ucrainei’, pentru a deveni ‘un factor de reconciliere’. În opinia lui Ban Ki-moon acest lucru le va permite locuitorilor întregii ţări ‘să simtă că interesele lor sunt reprezentate în parlament’.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL