Ședință decisivă la PSD: „În interiorul partidului au loc multe discuții despre prezența noastră la guvernare”

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Vicepreședintele PSD Victor Negrescu a declarat, în urmă cu scurt timp, că deși ședința de la partid este una importantă, nu se preconizează luarea unei hotărâri finale privind viitorul la guvernare. „Orice decizie presupune consultarea Consiliului Politic Național și a membrilor de partid, însă este bine că există această întâlnire de partid”, a subliniat oficialul PSD.

Lideri ai Partidului Social Democrat se reunesc astăzi în Biroul Politic pentru a discuta despre rolul formațiunii în actuala guvernare și despre modul în care obiectivele PSD sunt transpuse în deciziile Executivului.

Negrescu a precizat că reuniunea are ca scop analizarea realizărilor miniștrilor social-democrați. „Sunt chiar anumite aspecte care au putut fi implementate foarte corect de către colegii mei pe zona de sănătate, pe zona de muncă, pe zona de transporturi”, a declarat acesta.

Potrivit lui Negrescu, unele decizii importante ar fi trebuit să fie precedate de consultări mai ample, în special cele referitoare la pensii, puterea de cumpărare și programul „Anghel Saligny”.

„Este o decizie foarte bună de a convoca astăzi BP al PSD. O să discutăm despre prezența noastră la guvernare, o să analizăm ceea ce au realizat miniștri noștri.

Sunt chiat anumite aspecte care au putut fi implementate foarte corect de către colegii mei pe zona de sănătate, pe zona de muncă, pe zona de transporturi, însă este o realitate faptul că în interiorul partidului au loc multe discuții despre prezența noastră la guvernare și modul în care reusțim să transpunem în actul guvernamental obiectivele pe care le are PSD.

Nu mă aștept la o decizie astăzi, pentru că orice decizie presupune consultarea Consiliului Politic Național și a membrilor de partid, însă este bine că există această întâlnire de partid”, a anunțat Negrescu.

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni, de la ora 11:00, în şedinţă. Va fi o ședință extrem de tensionată, în care liderii PSD trebuie să decidă dacă vor continua sau vor ieși de la guvernare.

Pe lângă scandalul generat de atitudinea partenerilor de coaliție la funeraliile fostului președinte PSD, Ion Iliescu, liderii social-democrați sunt extrem de nemulțumiți pentru faptul că Ilie Bolojan vrea să taie banii de investiții la autostrăzi și banii pentru ”Anghel Saligny”.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: