Conducerea MApN se întâlnește, marți, la ora 13.30, cu parlamentari din comisiile de Apărare. Este o întâlnire periodică, ce se desfășoară la sediul Ministerului Apărării, a precizat pentru Gândul, vicepreședintele comisiei de Apărare din Camera Deputaților Bogdan Rodeanu.
Aceste întâlniri periodice se desfășoară de la începutul v din Ucraina. La reuniune participă și Șeful Statului Major General al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, întrucât este unul dintre raportorii principali, care discută cu parlamentarii.
Întrebat dacă la această întâlnire se va discuta și despre recentele afirmaţii ale şefului Armatei privind necesitatea pregătirii populaţiei pentru apărare, Bogdan Rodeanu, a afirmat că se pot discuta și aceste lucruri, „pentru mai multe detalii”.
„României nu-i trebuie carne de tun. România, ca să aibă o armată modernă, în ea trebuie să investeşti, iar noi nu investim în momentul de faţă. În fiecare an, de ani de zile, am alocat câte 2% pentru bugetul de Apărare, dar niciodată nu s-a atins acest prag, niciodată n-am cheltuit aceşti bani. Mai grav este ce s-a întâmplat anul trecut. Am alocat 2,5% din PIB şi am cheltuit mai puţin decât în ceilalţi ani. De ce oare? Pentru că, în august, spuneam că nu avem bani pentru programul de corvete, peste un miliard de euro, iar cu o lună mai târziu plecau un miliard şi jumătate din bugetul MApN-ului către Fondul de rezervă al Guvernului. Mai mult de 10% din bugetul Ministerului Apărării a plecat în Fondul de rezervă al Guvernului fără niciun fel de rectificare bugetară, iar noi, ca parlamentari, am aflat în decembrie”, transmite parlamentarul USR, citat de Mediafax.
Reamintim că Şeful Statului Major al Apărării a declarat la Europa Liberă că „trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației în caz de război” și a propus introducerea unui serviciu militar în termen voluntar.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News