Şedinţă suspendată la Comisia de cultură după ce deputaţii USR au cerut demisia preşedintelui

Sursa foto:X

Un schimb intens de replici a avut loc, marţi, la Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, după ce la începutul şedinţei reprezentanţii USR i-au cerut lui Mihail Neamţu să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al comisiei.

Şedinţa ar fi trebuit să înceapă cu audierea reprezentantului CNA, Vasile Bănescu, care însă nu s-a prezentat. După ce Mihail Neamţu a constatat absenţa acestuia şi a citit ordinea de zi, deputaţii USR George Gima şi Ciprian Rigman i-au cerut demisia acestuia, motivând că prejudiciază imaginea comisiei, după ce a folosit în spaţiul public un limbaj injurios, scrie Agerpres.

Solicitarea celor doi deputaţi a venit după ce membrii comisiei au ţinut un moment de reculegere pentru victimele masacrului de la Fântâna Albă, care a avut loc la 1 aprilie 1941.

„Grupul USR a solicitat demisia dumneavoastră din funcţia de preşedinte al acestei comisii. Vorbeaţi mai devreme de respectul pentru instituţie. Respectul pentru instituţie nu se clamează, el se arată. (…) Acum mult timp eu am descoperit un om care vorbea de filozofia antică, filozofie politică şi lucruri de genul acesta şi care a ajuns la un moment dat să îmbrăţişeze o filozofie a bolşevicilor, pentru că ei au fost cei care au adoptat „cultul” limbajului violent ca lipsă de argumente. Având în vedere că dumneavoastră, în ultima vreme, aţi adus prejudicii acestei instituţii în general şi comisiei din care toţi facem parte, solicităm dumneavoastră şi grupului din care faceţi parte, pentru că doar grupul parlamentar poate face asta, să facă o nouă propunere pentru această poziţie de preşedinte a Comisiei pentru Cultură”, a declarat deputatul George Gima.

Mihail Neamţu a făcut un apel la „respectul” pentru ordinea de zi şi pentru procedurile parlamentare: „Aş vrea să apreciaţi faptul că am supus votului ordinea de zi, nu mă ascund în spatele unor proceduri. Dacă vreţi să polemizaţi cu mine, vă aştept la orice emisiune să facem polemici. Acum suntem în ordinea zi. Stimate domnul deputat, sunteţi în afara ordinii de zi”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: