Șef CA la Spitalul din Iași unde 6 copii au murit: Un „drumar” cu 16.000 lei salariu, 4600 pensie

Sursa foto: newsweek.ro

Președintele Consiliului de Administrație al Spitalului „Sfânta Maria” din Iași este Pilă Dănuț. El a fost până în 2023 directorul Direcției Drumuri și Poduri din Iași. 6 copii au murit la spital, în urma unei infectări cu o bacterie.

Șase copii au murit în ultimele zile în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Au fost infectați cu bacteria Serratia Marcescens.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat în direct la Digi24 că „prima infecție a apărut în data de 13 septembrie”, însă aceasta a fost raportată către DSP „abia în data de 19 septembrie”.

Președintele Consiliului de Administrație al Spitalului este Dănuț Pilă.

Nimic nu îl recomandă pe Pilă să fie președintele Consiliului de Admninistrație al acestui spital.

Pilă a fost angajat la Direcția regională de Drumuri și Poduri din Iași. În ultima declarație de avere pe care și-a depus-o el apare ca Director regional al Direcției de Drumuri și Poduri Iași.

El nu mai apare pe această poziție.

Venitul lui Pilă nu este public. În schimb, știm că la Direcția de Drumuri și Poduri el a încasat un salariu mare de 188.000 de lei pe an, adică aproape 16.000 lei net pe lună.

El mai are și o pensie de 56.000 de lei pe an, adică 4.600 de lei pe lună.

Declarația de avere este mai jos.

Ministrul Sănătății a anunțat deschiderea unei anchete

Ministrul a precizat că „spitalul că nu a luat măsuri la timp” și „nu a informat DSP conform legii”. De asemenea, oficialul a afirmat că „prima infecție a apărut în data de 13 septembrie” și a fost raportat pe data de 19, deși reprezentanții spitalului au declarat că au raportat pe 16 septembrie.

Rogobete a anunțat și că au fost luate primele măsuri privind această situație.

Citește mai multe AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: