Şeful Statului Major al Apărării: Federaţia Rusă nu se va opri aici

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, consideră că Federaţia Rusă nu se va opri şi, dacă va câştiga în Ucraina, atunci principala ţintă va fi Republica Moldova.

”Populaţia României, la fel ca întreaga populaţie din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze şi trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiţi”, a declarat el, întrebat dacă, în contextul avertismentelor mai multor lideri politici potrivit cărora populaţia civilă ar trebui să se pregătească atât psihologic, cât şi practic pentru un posibil sau un eventual conflict cu Rusia, e cazul ca şi românii să se pregătească.

Şeful Statului Major al Apărării a declarat la Europa Liberă că Federaţia Rusă se află în război cu lumea democrată, nu este un război cu Ucraina.
“Federaţia Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democraţie. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată, nu este un război cu Ucraina. Da, populaţia României, la fel ca întreaga populaţie din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze şi trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiţi. Nu neapărat ca şi militar, consider că Federaţia Rusă nu se va opri aici. Dacă va câştiga în Ucraina,  principala ţintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica preşedintului Putin va escalada în perioada imediat următoare”, a declarat Gheorghiţă Vlad.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: