„Semi-adevărul” din spatele promovabilității la BAC 2024. Un absolvent din patru nu a luat examenul

Sursă foto: Pexels

Un absolvent de liceu din patru nu a trecut examenul de Bacalaureat, arată datele publicate astăzi. Totuși, rata de promovare este în creștere față de anul trecut și cea mai bună din ultimul deceniu, după cum a anunțat ministrul Educației. Și la acest examen au fost licee cu rată de promovare zero.

Rezultatele din acest an sunt cele mai bune din ultimul deceniu, a anunțat ministrul Educației. Înainte de contestații, rata de promovare este cu 17 procente mai mare față de 2014, a declarat Ligia Deca. Pe de altă parte, ministrul a respins ipoteza potrivit căreia ar fi avut vreo implicare în elaborarea subiectelor de examen, pentru ca acestea să fie mai ușoare.

Reporter: Ați influențat direct sau indirect subiectele?

Ligia Deca, ministrul Educației: Ministrul Educatiei nu are nicio implicare în procesul de elaborare a subiectelor, procesul este coordonat de centrul de politici de evaluare.

Și eu am văzut în presă diferite poziții ale cadrelor didactice care indicau mai degrabă un nivel mediu al subiectelor.

30.000 de foști elevi nu au reușit să obțină media șase și vor reveni la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: