Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc: Continuăm lupta noastră pentru protecția copiilor în mediul online

Sursă foto: Facebook/ Partidul Naţional Liberal

Senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei de Apărare, inițiatoarea proiectului de lege privind siguranța copiilor online, s-a întâlnit azi cu Vitnija Saldava, Manager Regional de Politici Publice la Meta.

Meta (fost Facebook) este unul dintre marii jucători din piața digitală, cu responsabilitate pe măsură pentru utilizatori.

Senatoarea Nicoleta Pauliuc a transmis îngrijorările celor care sprijină inițiativa legislativă și care au semnat deja petiția de susținere a proiectului de lege. Petiția a adunat deja aproape 300.000 de semnături, iar numărul e în creştere.

“În toate inițiativele mele legislative au plecat de la oameni şi problemele lor. Fac legi pentru viață. De aceea cred că e foarte important ca soluțiile la care ajungem prin lege să fie eficiente şi viabile pentru ca mediul online să fie cu adevărat sigur pentru copiii noştri. Sunt şi mamă şi ştiu “la prima mână” cum pot să influențeze rețelele de socializare şi internetul mințile tinere. Siguranța copiilor online nu e un moft. Aşa cum a spus-o deja Comisia Europeană şi cum au votat colegii mei în Parlamentul European, ce nu e permis offline, nu ar trebui să fie permis nici în online. Cum nu permitem hărțuire şi abuz pe stradă, nu ar trebui să închidem ochii nici online. E responsabilitatea noastră să ne protejăm copiii”, a declarat senatoarea PNL.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: