Senatorul Eugen Țapu-Nazare (PNL): Marcele, de ce nu ai furat proiectul pensiilor mai devreme și ai așteptat alegerile?

Sursa foto: Eugen Țapu-Nazare
Senatorul Eugen Țapu-Nazare (PNL) afirmă, într-o postare pe Facebook, că proiectul de neimpozitare a pensiilor de până la 3.000 de lei ar fi putut intra în vigoare din 2023.
”În problema neimpozitării pensiilor de până la 3.000 lei, problema nu este că Marcel Ciolacu și PSD au furat proiectul PNL. Gestul lui Marcel și al PSD trece pe plan secund, nu că ar fi lipsit de importanță. Revoltător este că acest proiect – depus de PNL în 2022 și aprobat de atunci în Senat – ar fi putut intra în vigoare din 2023. Dar Marcel și PSD au decis să-l blocheze la Camera Deputaților. Să-l țină la sertar. Pe principiul: ”Lasă că se uită și ieșim cu el înainte de alegeri”. Drept urmare, circa 3 (trei) milioane de pensionari ar fi putut beneficia de această neimpozitare din 2023. Între timp, unii dintre ei s-au prăpădit. Așa că, Marcele, fă bine și le explică oamenilor nu de ce ai furat – că asta știu, oricum – ci de ce nu ai furat proiectul mai devreme și ai așteptat alegerile? Pentru că, de fapt, le-ai furat drepturile celor 3 milioane de pensionari”, a scris senatorul în social media.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: