Senatorul Ioan Stan, care a condus vineri şedinţa de deschidere a noii legislaturi parlamentare 2024 – 2028, a îndemnat la construirea unui climat de linişte, pace şi credibilitate, necesar atât pentru societate, cât şi pentru mediul economic.
Potrivit articolului 4, alineatul 2 din Regulamentul Senatului, până la alegerea Biroului permanent, lucrările forului legislativ sunt conduse de senatorul cu cel mai mare număr de mandate parlamentare exercitate, în calitate de preşedinte senior, asistat de cei mai tineri patru senatori, în calitate de secretari.
„Aş dori să subliniez simbolistica momentului. Aţi fost aleşi cu încrederea românilor chiar de Ziua naţională, o zi care uneşte întreaga naţiune în jurul valorii noastre comune. Totodată, acest an marchează 160 de ani de la înfiinţarea Senatului României, o instituţie cu o istorie profund legată de dezvoltarea democraţiei şi de consolidarea echilibrului între puterile statului”, a spus Ioan Stan.
Potrivit parlamentarului, „în acest context special, Senatul trebuie să continue să fie o voce puternică pentru dreptul cetăţenilor şi un garant al stabilităţii şi progresului ţării”, promovând „interesul cetăţenilor cu echilibru şi înţelepciune, depăşind orice divergenţe politice”.
„Aşteptările mele de la acest nou Parlament sunt clare: să construim un climat de linişte, pace şi credibilitate, necesar atât pentru societate, cât şi pentru mediul economic. Să punem pe primul loc siguranţa cetăţeanului, dezvoltarea economică şi consolidarea echilibrului social. Doar prin colaborare autentică între partide şi printr-un angajament sincer faţă de interesul naţional putem face ca legile adoptate aici să fie în beneficiul tuturor românilor. Este timpul să demonstrăm că suntem uniţi de un ideal comun – prosperitatea României”, a evidenţiat Ioan Stan.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News