Senatul francez adoptă un proiect de lege privind înscrierea dreptului la avort în Constituţie

Franta
Sursa foto: Pixabay

Senatul francez a adoptat miercuri un proiect de lege constituţională al Guvernului, deschizând calea unei adoptări definitive de către cele două Camere ale Parlamentului francez reunite în Congres, convocat luni la Versailles, relatează Le Figaro.

Senatul a adoptat miercuri cu 267 de voturi la 50 acest proiect de lege care vizează să înscrie în Constituţie dreptul la avort, în aceeaşi fornă a textului adoptat de către Adunaea Naţională.

Textul a fost adoptat cu voturile întregii stângi şi unei părţi a dreptei şi centrului.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat imediat după scrutin. luni, la 4 martie, pe parlamentarii din cele două Camere într-un Congres la Versailles.

Aleşii urmează să se pronunţe din nou asupra textului, care este necesar să fie adoptat cu o majoritate de trei cincimi în vederea unei înscrieri în Constituţie.

Acest Congres urmează, mai puţin în cazul unei surprize, să adopte definitiv textul.

Guvernul nu părea să obţină o victorie, în urmă cu doar câteva zile, din cauza unei opoziţii puternice a senatorilor de dreapta faţă de formularea dispoziţiei.

Textul vizează să modifice Articolul 34 al Constituţiei franceze, prin adăugarea prevederii potrivit căreia ”legea determină condiţiile în care se exercitrează libertatea garantată a femeii de a recurge la o întrerupere voită a sarcinii (IVG)”.

Această formulare nu convenea unei părţi a senatorilor din Partidul Les Republicains (LR, dreapta), care se tem că cuvântul ”garantată” poate crea un ”drept opozabil avortului”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: