Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” al județului Constanța, 18 persoane au murit înecate în mare și 72 au putut fi salvate în acest sezon estival.
„Nici marea nu a fost lipsită de pericole. Salvatorii au intervenit la 90 de cazuri de submersie. Datorită reacției rapide, 72 de persoane au fost salvate, însă, din nefericire, 18 vieți nu au mai putut fi salvate”, reiese din comunicatul transmis de ISU, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, în punctele de prim ajutor de pe plaje au fost asistate 725 de persoane, iar ambulanțele SMURD care au deservit punctele de prim ajutor au oferit sprijin pentru 1.645 de persoane.
În perioada iunie – august, pompierii au gestionat pe litoral un total de peste 9.000 de intervenții.
Sezonul estival a adus, și în acest an, mobilizarea a peste 400 de pompieri din 29 de județe și din municipiul București, detașați pe litoral pentru a sprijini echipajele ISU Constanța.
„Măsurile adoptate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au vizat consolidarea intervențiilor operative și intensificarea acțiunilor de prevenire.
În acest sens, au fost mobilizate autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, șenilate și ambarcațiuni, iar în județul Constanța au fost operaționalizate 23 de puncte de lucru temporare (10 pentru stingerea incendiilor, 7 pentru prim ajutor și 6 pentru salvare acvatică)”, se mai arată în comunicat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News