Sfârșitul erei Justin Trudeau în Canada: De ce se retrage acum cel mai longeviv lider politic din G7

Sursa foto: Facebook - Justin Trudeau

De luni de zile, lui Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei, i-a fost adresată, sub diverse forme, aceeași întrebare: „Veți demisiona?”. Dar, deși a promis că va rămâne în fruntea Partidului Liberal – în ciuda frustrărilor tot mai mari ale alegătorilor și a creșterii în sondaje a unui rival politic – chiar și cel care se autodescrie „luptător” nu a putut rezista corului tot mai mare de membri ai propriului partid care îi cer să plece din funcție, scrie BBC, într-o sinteză la cald a contextului în care liderul canadian și-a încheiat domnia la vârful puterii din această țară nord-americană.

„Această țară merită o alegere reală la următoarele alegeri și a devenit clar pentru mine că, dacă trebuie să duc lupte interne, nu pot fi cea mai bună opțiune în acele alegeri”, a recunoscut Trudeau luni, anunțându-și demisia în fața Rideau Cottage, reședința sa oficială în cea mai mare parte a ultimului deceniu.

El va rămâne prim-ministru până când va fi ales un nou lider al Partidului Liberal, la o dată care urmează să fie stabilită de partid. Trudeau a cerut ca parlamentul să fie prorogat – sau suspendat – până la 24 martie pentru a da timp partidului să găsească un nou lider.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: