Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL, a vorbit despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): „Prim-ministrul Ciolacu riscă cea mai mare suspendare a plăților PNRR din toată Uniunea Europeană”.
„Propunerea Comisiei Europene de a suspenda aproximativ 1,1 miliarde de euro din cele 2,7 miliarde de euro pe care România trebuie să-i primească în cadrul celei de-a treia plăți reprezintă cea mai mare suspendare de acest fel până în prezent la nivelul Uniunii Europene.
Comisia Europeană a efectuat deja peste 50 de plăți în cadrul mecanismului european care finanțează Planului Național de Redresare și Reziliență. Dintre acestea, 6 au fost plăți parțiale, cu sume de bani suspendate. Niciuna dintre aceste plăți parțiale, însă, nu se apropie de suma record de 1,1 miliarde de euro pe care o riscă România din cauza prim-ministrului Marcel Ciolacu.
Italia a avut, până acum, cea mai mare sumă suspendată aferentă unei singure plăți. Este vorba de 500 de milioane de euro, dar care a reprezentat doar 2,6% din valoarea totală a cererii de plată, de 19 miliarde de euro. Prin comparație, cele 1,1 miliarde de euro din cazul României reprezintă 40% din suma totală a cererii de plată.
Asigurarea prim-ministrului Ciolacu cum că România va primi toți banii suspendați este doar o declarație politicianistă și nu se bazează pe date concrete.
Regulamentul Uniunii Europene oferă țărilor membre șase luni la dispoziție să convingă Comisia Europeană că au îndeplinit țintele și jaloanele care fac obiectul plăților suspendate. Or știm că România încă mai are aproximativ 50 de milioane de euro suspendate din cadrul celei de-a doua plăți. Țara noastră avea la dispoziție șase luni să îndeplinească cerințele pentru restul plății. Cum diferența de plată nu a fost achitată nici până acum, după un an, șansele de a obține acești bani se reduce pe zi ce trece.
Aceste fapte demonstrează clar că suspendarea de 1,1 miliarde de euro pe care o riscă prim-ministrul Ciolacu este îngrijorătoare și poate duce la pierderea totală a acestor bani.
Prim-ministrul României trebuie să înceapă să trateze serios absorbția banilor din PNRR. Guvernul nu are nicio scuză dacă pierde aceste fonduri alocate de Uniunea Europeană în beneficiul oamenilor din România”, a scris Siegfried Mureșan, pe pagina sa de Facebook.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News