Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis a anunţat, joi, că vor fi întărite toate sistemele de securitate la Cameră pentru ca site-ul forului legislativ să nu mai fie vulnerabil la atacurilor cibernetice.
„Este o anchetă penală în curs, n-am să comentez mai mult decât am făcut-o zilele trecute. Cu siguranţă ne propunem cu toţii întărirea măsurilor de securitate şi am discutat asta cu cei de specialitate din Cameră, cei care se ocupă de administrarea paginilor întregii clădiri, de fapt. Vom întări toate sistemele de securitate astfel încât să fim mai puţin vulnerabili în faţa acestor atacuri”, a explicat Alfred Simonis, chestionat cu privire la măsurile care vor fi luate în urma atacului cibernetic care a avut loc, marţi, la Camera Deputaţilor, joi la Parlament.
Social-democratul a adăugat că „pe întreg mapamondul, hackerii găsesc uneori soluţii prin care să eludeze sistemele de securitate, şi la NASA, şi prin alte părţi, din păcate”.
Chestionat dacă este nevoie de achiziţii de echipamente, Simonis a răspuns: „Nu comentez public foarte mult această temă pentru că sunt chestiuni sensibile”.
„Îmi cereţi tipuri de echipamente sau ce echipamente cumpărăm ca să îi prevenim pe unii ce anume cumpărăm. Suntem în curs de a ne asigura că vom lua cea mai bună decizie pentru ca să fim, aşa cum spuneam, mai puţin vulnerabili sau deloc vulnerabili în faţa acestor atacuri”, a conchis preşedintele interimar al Camerei.
O breşă de securitate a avut loc marţi, la Camera Deputaţilor, iar DIICOT a deschis dosar penal in rem pentru acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, perturbarea funcţionării sistemelor informatice şi şantaj.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat, miercuri, că în atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor au fost furate 316 documente, inclusiv copii ale actelor de identitate ale parlamentarilor. De asemenea, ministrul anunţă un atac cibernetic masiv asupra site-ului Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).
De asemenea, liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că îşi va schimba buletinul, după atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor şi a adăugat că este exclusă o răscumpărare pentru acele date accesate. El a mai spus că este vorba despre un atac hibrid care se desfăşoară nu numai în România, ci şi în toată Europa, în contextul alegerilor europarlamentare din intervalul 6-9 iunie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News