Simonis: Industria jocurilor de noroc a avut statul complice în ultimii 30 de ani; nu mai poate fi trecut cu vederea

Alfred Simonis
Sursă foto: Facebook / Alfred Simonis

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, marţi, că industria jocurilor de noroc a avut „statul complice în ultimii 30 de ani”, menţionând că sunt copii dependenţi, oameni care îşi destramă familiile şi îşi vând casele pentru a băga banii în această industrie, iar acest lucru nu mai poate fi trecut cu vederea, indiferent de impactul bugetar.

 

„Deşi e vorba de şase sau şapte iniţiative legislative, avem un singur elefant în cameră. Ăsta-i adevărul. Legea depusă de mine, în numele PSD, cea care este extrem de restrictivă la adresa industriei jocurilor de noroc. Toate celelalte, că sunt la 200 de metri, că sunt la 300 metri, că sunt la nu ştiu câţi, am spus-o şi o spun şi cu alte ocazii: Cine poate să meargă 300 metri la şcoală până la o sală de jocuri, poate să meargă şi 301 metri, adică în afara celor 300 de metri propuşi de o parte din colegi. Trebuie să recunoaştem şi nu vreau să critic pe nimeni, probabil că n-a fost uşor pentru niciunul dintre cei care au iniţiat legi în sensul acesta să o facă, pentru că n-a avut nimeni curajul până la această legislatură să o facă serios. Trebuie să recunoaştem cu toţii că această industrie a avut statul complice în ultimii 30 de ani. Şi ăsta e un adevăr”, a afirmat Simonis, la Comisia pentru industrii a Camerei Deputaţilor, la dezbaterile generale asupra proiectelor care reglementează domeniul jocurilor de noroc.

 

El le-a transmis reprezentanţilor asociaţiilor din domeniul jocurilor de noroc că au avut parte de „legi cu dedicaţie” şi că este momentul pentru a opri acest lucru.

 

„Aţi avut legi cu dedicaţie, aţi avut legi prin care vă puteţi înfiinţa fără să aveţi autorizaţii de funcţionare. (…) Dacă vrei să faci o florărie sau un chioşc în care să-ţi faci copii după chei, trebuie să-ţi iei autorizaţie de funcţionare, dacă vrei să faci o sală de jocuri, nu. Aţi avut ordonanţe de urgenţă date cu dedicaţie pentru exonerarea unor plăţi la bugetul de stat, s-au întâmplat multe lucruri. E momentul în care această generaţie, această clasă politică în acest moment vă spune: stop. Nu vreau să fim patetici, nu vreau să vă explicăm noi cât de eroi vrem să fim”, a adăugat Simonis.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: