Sisteme automatizate în aeroporturile din România. Când vor putea pasagerii să își scaneze singuri bagajele de cală

aeroport pasager zboruri
Sursa foto: JESHOOTS.COM on Unsplash

Cu un număr tot mai mare de călători, apar și în aeroporturile de la noi sisteme automate, care le permit pasagerilor să își scaneze singuri bagajele de cală, fără să mai aștepte la coadă.

Se întâmplă în Aeroportul Henri Coandă din București, unde responsabilii au investit mai bine de 20 de milioane de euro. Deocamdată au loc teste, însă noile spații vor fi deschise publicului în curând. Montate în terminalul vechi al Aeroportului Henri Coandă – noile ghișee de check-in, unde pasagerii ajung pentru procedurile de înregistrare înaintea unui zbor, sunt în teste. Constructorul, o firmă franceză, spune că sistemul va procesa într-o primă fază aproximativ 1.150 de bagaje pe oră, dar va avea în cele din urmă o capacitate de 2.400 de valize.

Konstas Konstantinos, costructor firmă: „Acum suntem la ultima etapă de testare – sistemul e o simulare a vieții reale – avem 200 de bagaje unde o să fie introduse la sistemul manual și să fie testat cum sistemul vede și schimbă condiția bagajului dacă este ok, nu este ok, trebuie să verificăm din nou – asta este ce trebuie făcut”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: