Aproape 60% din bunurile culturale mobile deținute de Ministerul Culturii sunt subevaluate, având valori contabile mai mici sau egale cu 10 lei, se arată într-un raport al Curții de Conturi, publicat luni.
În cadrul unei misiuni de audit de conformitate la Ministerul Culturii, Curtea de Conturi a verificat modul în care a fost gestionat patrimoniului public și privat al statului, în perioada 2023-2024.
Au fost constatate neconformități semnificative și generalizate prin raportare la criteriile de audit aplicate. Curtea a transmis entității o serie de recomandări în scopul remedierii deficiențelor identificate și al diminuării riscurilor.
Astfel, Curtea a solicitat o evaluare cuprinzătoare a bunurilor culturale mobile, inclusiv a celor neclasate, pentru a determina prioritățile de clasare și a asigura protecția adecvată a patrimoniului cultural național.
Potrivit auditului, la nivelul ministerului nu există o evidență tehnico-operativă centralizată și actualizată a bunurilor culturale mobile și imobile din patrimoniul statului, deținute de minister și de entitățile subordonate. Această situație generează dificultăți în monitorizarea și controlul acestor bunuri și poate duce la pierderi sau utilizări necorespunzătoare ale patrimoniului național.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News