Lovitură de teatru: Şeful USR Alba a trecut la PSD. Negrescu: Are susținerea mea, a colegilor și a lui Marcel Ciolacu

Sursa foto: Victor Negrescu

Lovitură de teatru, chiar înainte de algerile locale! Beniamin Todosiu, președintele USR Alba, a luat decizia de a părăsi partidul și de a se înscrie în PSD. Europarlamentarul Victor Negrescu, președintele PSD Alba, a transmis că este vorba despre un „pas important” pentru realizarea unui proiect pentru binele județului.

Beniamin Todosiu a spus că trecerea la PSD are ca scop construirea unei Alternative pentru Alba, una care „va da frisoane și insomnii” baronilor.

„Am decis să mă alătur proiectului politic prin care construim o alternativă pentru Alba, o alternativă pentru oameni. De astăzi, sunt alături de NOULPSD și, împreună cu noii mei colegi, Victor Negrescu și Corneliu Mureșan, continuăm transformarea PSD într-un partid deschis, care susține în administrația locală și județeană oameni profesioniști, integri și care pot schimba în bine județul și comunitățile locale. Astăzi, facem un nou pas important în construcția proiectului nostru pentru Alba, mai exact transformarea PSD Alba în principala platformă politică din județ”, a spus Beniamin Todosiu, potrivit stiripesurse.

Victor Negrescu: „Are susținerea mea, a colegilor mei și a președintelui Marcel Ciolacu”

„Îi urez bun venit în PSD Alba noului nostru coleg, deputatul Beniamin Todosiu, președinte până astăzi al USR Alba, și colegilor săi din județ”, a precizat Victor Negrescu, acesta transmițând că Beniamin Teodosiu este susținut de întreaga conducere a socil-democraților.

„Beniamin este unul din cei mai activi parlamentari, motiv pentru care ne dorim să continue activitatea sa de parlamentar. Are susținerea mea, a colegilor mei și a președintelui Marcel Ciolacu și suntem siguri că proiectele sale pentru Alba vor fi sprijinite în continuare în Parlamentul României. Am agreat să susținem împreună un Pact pentru Alba care are la bază principii cheie în care credem foarte mult: zero toleranță față de corupție, susținerea oamenilor integri și profesioniști în funcții publice, un plan pentru reducerea prețurilor la utilități în Alba sau susținerea investițiilor din județ, cu accent pe educație și sănătate.  În județ, susținem împreună cei mai buni candidați la primării și consiliile locale, oameni integri și buni profesioniști. De exemplu, la Aiud, se alătura echipei noastre și Dragoș Crișan dar și alți colegi în alte zone din județ a lui Beniamin Todosiu care vor fi candidații noștri. Alternativa pentru Alba există și ea înseamnă oamenii potriviți la locul potrivit!”,

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: