Social-democraţii (SPD) cancelarului german Olaf Scholz, care guvernează landul care înconjoară capitala Berlin de la reunificarea din 1990, a obţinut 30,9 % din voturi, devansând Alternativa pentru Germania (AfD), formaţiune de extremă dreaptă, cu 29,2 %, într-o revenire de ultim moment, la alegerile de duminică din landul Brandenburg, relatează Reuters.
Succesul SPD i-ar putea oferi lui Scholz o uşoară amânare a discuţiilor din partid cu privire la oportunitatea sa de a fi din nou candidatul său la funcţia de cancelar pentru alegerile federale programate în luna septembrie a anului viitor, dată fiind nepopularitatea sa în rândul alegătorilor.
„Un rezultat grozav, foarte grozav pentru SPD şi pentru noi toţi”, a declarat Scholz, citat de Politico, duminică, în marja vizitei sale la Organizaţia Naţiunilor Unite din New York.
Cu toate acestea, este puţin probabil să îi ofere lui sau partidului său un impuls major, având în vedere că popularul şi actualul premier al SPD din landul Brandenburg, Dietmar Woidke, s-a distanţat de Scholz în timpul campaniei şi a criticat politicile guvernului federal.
„Dietmar Woidke şi SPD-ul său din Brandenburg au făcut o revenire furibundă în ultimele săptămâni”, a declarat secretarul general al SPD, Kevin Kuehnert.
„Pentru noi, cei din SPD-ul federal, în această seară, dacă lucrurile merg bine, problemele care ne aşteaptă nu vor fi devenit mai mari. Dar nici nu au devenit mai mici”, a spus el.
Trei sferturi dintre cei care au votat pentru SPD nu au făcut-o din convingere, ci mai degrabă pentru a respinge AfD, potrivit sondajului la ieşirea de la urne publicat de radiodifuzorul ARD. Prezenţa la vot a crescut de la 61% în urmă cu cinci ani la 73%, potrivit ZDF.
SPD este cotat cu doar 15% la nivel naţional, în scădere faţă de 25,7% cât a obţinut la alegerile federale din 2021. Acesta se situează în urma AfD cu aproximativ 20 % şi a conservatorilor din opoziţie cu 32 %.
Toate cele trei partide din coaliţia ideologic eterogenă a lui Scholz sunt în prezent cotate la aproximativ 30%, mai puţin decât conservatorii.
Coaliţia a fost criticată pentru disputele sale constante şi pentru modul în care gestionează imigraţia. În estul fostei regiuni conduse de comunişti, mulţi alegători critică, de asemenea, furnizarea de arme Ucrainei.
Votul din Brandenburg are loc la trei săptămâni după ce AfD, partid favorabil Rusiei, a devenit, în Turingia, primul partid de extremă-dreapta care s-a clasat pe primul loc în alegerile de stat din Germania după cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, formaţiunea a înregistrat rezultate foarte bune în Saxonia vecină, ajungând pe locul al doilea în urma conservatorilor.
Woidke a avertizat împotriva automulţumirii, menţionând că AfD încă câştigă teren. Rezultatele oficiale provizorii sugerează că a câştigat 5,7 puncte procentuale de la ultimele alegeri din Brandenburg din 2019.
Co-liderul AfD, Tino Chrupalla, a remarcat că AfD a înregistrat câştiguri puternice în rândul tinerilor alegători – o tendinţă care s-a reflectat pentru partidele de extremă-dreapta din întreaga Europă în alegerile UE din iunie.
Noua Alianţă de stânga Sahra Wagenknecht este pe cale să se claseze pe locul al treilea, cu 12%, potrivit sondajului, în faţa conservatorilor, cu 11,6%, ceea ce evidenţiază perturbările continue din peisajul politic german, care fac previziunile dificile.
Verzii, unul dintre partenerii coaliţiei lui Scholz la nivel federal, au obţinut 4,1%, cu puţin sub pragul de 5% pentru a ajunge automat în parlamentul landului.
Rezultatul obţinut de celălalt partener minor al coaliţiei, Democraţii Liberi (FDP), a fost prea nesemnificativ pentru a fi reflectat în sondaj.
Întrucât Verzii nu au reuşit să reintre în parlamentul landului Brandenburg, SPD-ul lui Woidke nu îşi poate continua coaliţia cu CDU şi Verzii.
Proiecţiile arată, de asemenea, că SPD şi CDU nu au o majoritate pe cont propriu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News