Societatea Națională de Medicină a Familiei (SNMF) anunță că Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a confirmat debutul sezonului gripal în România și face un apel către populație să se adreseze medicilor de familie pentru vaccinarea antigripală anuală. Avertismentul vine în contextul creșterii rapide a numărului de îmbolnăviri, în prima săptămână din decembrie fiind raportate peste 3.000 de cazuri de gripă clinică la nivel național, de două ori mai multe față de săptămâna precedentă.
Medicii subliniază că vaccinarea antigripală este recomandată tuturor categoriilor de vârstă, cu prioritate pentru copiii mici, adolescenți, femeile gravide, vârstnici și persoanele cu boli cronice. Potrivit specialiștilor, gravidele pot dezvolta forme severe de gripă, iar copiii și adolescenții prezintă cel mai mare risc de îmbolnăvire și o capacitate crescută de transmitere a virusului comparativ cu adulții. De altfel, numărul internărilor în rândul copiilor este comparabil cu cel al vârstnicilor, chiar dacă aproximativ jumătate dintre copiii spitalizați nu au comorbidități.
Vaccinarea pediatrică are un rol esențial în limitarea răspândirii gripei în familie, reducerea absențelor școlare și prevenirea complicațiilor.
„Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă intervenție pentru a limita răspândirea, complicațiile și costurile directe și indirecte asociate gripei. Estimativ, vaccinarea a șapte copii previne un caz de gripă, iar la scară populațională acest lucru se traduce în mii de îmbolnăviri evitate și resurse spitalicești folosite acolo unde sunt cu adevărat necesare. Mesajul nostru către părinți este simplu: gripa nu este o răceală banală, iar vaccinarea copiilor este esențială pentru a proteja întreaga familie”, a declarat Dr. Dina Mergeani, președintele SNMF.
În cazul vârstnicilor, vaccinarea antigripală reduce semnificativ riscul de complicații respiratorii, evenimente cardiovasculare, spitalizări și mortalitate. Există vaccinuri adaptate special pentru această categorie de vârstă, capabile să genereze un răspuns imun mai puternic. De asemenea, co-administrarea vaccinului antigripal cu cel pneumococic poate spori protecția, în acord cu recomandările medicale.
„Pentru pacienții noștri vârstnici, vaccinarea antigripală nu este doar o recomandare, ci o intervenție preventivă esențială care reduce semnificativ riscul de complicații respiratorii, evenimente cardiovasculare, spitalizări și chiar deces. O vedem în fiecare sezon: persoanele vaccinate au un risc mult mai mic de îmbolnăvire, își păstrează autonomia și evită internările. De asemenea, doresc să amintesc rolul membrilor familiei persoanelor la risc în transmiterea bolii și îi încurajez pe toți seniorii și familiile lor să se programeze la medicul de familie pentru vaccinare cât mai curând, pentru sănătatea lor, a membrilor familiei și a comunității”, a declarat conf. univ. dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF.
SNMF reamintește că vaccinarea antigripală este gratuită pentru copii, gravide, personalul medico-sanitar, vârstnici și persoanele cu boli cronice. Medicii de familie îi îndeamnă pe toți cei eligibili să se programeze cât mai curând pentru imunizare, subliniind că vaccinarea rămâne cea mai eficientă măsură de prevenție împotriva gripei. Prin vaccinare, sunt protejate nu doar persoanele vulnerabile, ci și familiile și comunitățile, contribuind totodată la reducerea presiunii asupra sistemului de sănătate în perioadele de vârf ale sezonului gripal.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










