Socrii lui Cătălin Cherecheș, condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității

Sursa foto: Inquam Photos / Ghita Porumb

Socrii lui Cătălin Cherecheș au fost condamnați de judecători la câte trei ani de închisoare, cu suspendare. Decizia a fost luată în primă instanță și poate fi contestată.

Decizia luată de un complet de judecători de la Tribunalul Mureș.

În acest dosar, Claudia și Dorin Gliga sunt acuzați de dare de mită. Ei ar fi încercat să-i dea între 50.000 și 100.000 de euro mamei unei judecătoare pentru ca aceasta să dea o soluţie favorabilă în dosarul de corupţie al lui Cherecheș.

Decizia poate fi contestată atât de DNA care poate cere închisoare cu executare, cât și de cei doi condamnți care au primit o serie de obligații precum muncă în folosul comunității pe durata suspendării pedepsei.

Care sunt acuzațiile care le sunt aduse socrilor lui Cătălin Cherecheș

Procurorii DNA din Cluj au comunicat că, în 25 noiembrie 2023, în contextul în care „un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie”, aflat în faza apelului, „inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea pe raza judeţului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite”.

Potrivit DNA, această ‘ofertă’ iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL