Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS arată o realitate politică interesantă în București. Fostul primar general a devenit președinte al României, iar PNL a preluat interimar fotoliul de primar general interimar. În aceste condiții, USR este primul partid în preferințele bucureștenilor, urmat de PSD și AUR în clasamentul partidelor.
Nicușor Dan conduce topul personalităților în care locuitorii Capitalei au încredere.
Conform sondajului CURS, dacă duminica viitoare ar avea alegeri locale, USR ar obține 23%, PSD 21%, AUR 18%, PNL 14%, POT 7%, PUSL 6%, SOS România 5%, REPER 4.

Cine ar putea fi viitorul primar general al Bucureștiului
Dacă duminica viitoare ar fi alegeri locale anticipate pentru funcția de primar general al Capitalei, bucureştenii ar vota pentru:
Daniel Băluță (PSD), primar al sectorului 4: 24%
Cătălin Drulă (USR), deputat: 20% (a anunțat oficial că va candida și că este sprijinit de președintele României)
Cristian Popescu Piedone (PUSL) – 11%
Ciprian Ciucu (PNL) – 11% (anunțat posibil candidat de premierul Ilie Bolojan)
Anca Alexandrescu (independentă) – 9% (a evocat ”o posibilă” candidatură)
Mihai Enache (AUR) – 6% (fost candidat la Primăria Capitalei)
Diana Șoșoacă (S.O.S. România) – 5%
Vlad Gheorghe (DREPT) – 3%
Ana Ciceală (SENS) – 3%
Altul – 1%

Alegeri locale în toamnă… sau altădată?
Întrebați despre oportunitatea organizării alegerilor locale anticipate în Capitală, bucureștenii inclină serios pentru amânarea lor sau un interimar prelungit sine-die:
-47% susțin că ar fi bine amânate pentru 2026 în condițiile în care Guvernul României a anunțat tăieri masive de fonduri în sectoarele publice pe motiv de austeritate,
-26% susțin că alegerile locale anticipate pentru alegerea unui primar plin nu sunt o prioritate,
-24% susțin că alegerile ar trebui organizate de urgență.

În ce privește încrederea în politicienii de la nivel central și în cei de la nivel local, președintele României, Nicușor Dan, conduce cu 43%, dar în scădere puternică față de luna iunie, când avea 61%. O scădere abruptă se vede și în dreptul premierului Ilie Bolojan – 20% față de 49% în iunie.

La problemele principale cu care se confruntă, bucureștenii au indicat Traficul/Aglomerația 17% pe același loc cu Nivelul de trai, urmate de Curățenie, Poluare și Sănătate.

Metodologie
Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din București
Volumul eşantionului: 1100 respondenţi, în vârstă de 18 ani şi peste
Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat
Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%
Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților
Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS
Datele sunt ponderate în funcție de vârsta electoratului
Perioada de realizare: 12-22 august, 2025
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News