După valul recent de scumpiri, românii devin tot mai atenți la modul în care își gestionează banii. Un sondaj realizat de Agenția de Rating Politic, la comanda Digi24, arată clar ce sacrificii sunt dispuși să facă în această perioadă.
Întrebați la ce renunță în contextul creșterii prețurilor, 48,5% dintre respondenți au indicat vacanțele. Aproape același procent, 48%, spune că a renunțat și la achiziționarea de haine noi. Tot 48% dintre români declară că au redus ieșirile în oraș.
În plus, aproape o treime dintre participanți afirmă că au eliminat din buget activitățile culturale, precum vizitele la muzee, spectacolele de teatru, concertele sau alte evenimente similare. De asemenea, un sfert dintre români cumpără mai puține produse cosmetice și de îngrijire personală, iar 12% spun că au fost nevoiți să reducă cheltuielile pentru activitățile extrașcolare ale copiilor.
Sociologul și antropologul Alex Dincovici explică faptul că aceste reacții sunt firești în contextul economic actual, marcat de incertitudine și de așteptări privind noi scumpiri. Oamenii devin mai prudenți, mai ales pe fondul temerilor legate de creșterea costurilor, inclusiv la utilități, dar și al instabilității de pe piața muncii.
El subliniază că vacanțele sunt printre primele lucruri la care se renunță, fiind considerate cheltuieli mai puțin esențiale. Totuși, situația diferă în funcție de venituri, existând deja o categorie largă de români care nu își permiteau astfel de cheltuieli nici înainte și pentru care opțiunile de reducere sunt limitate.
În același timp, specialistul atrage atenția asupra unui efect mai profund: creșterea anxietății. Incertitudinile economice, conflictele globale și lipsa de control asupra acestor factori contribuie la o stare generală de nesiguranță. Aceasta se reflectă inclusiv în percepția asupra viitorului, în special în rândul tinerilor, care devin tot mai neîncrezători în oportunitățile pe termen lung și în direcția în care se îndreaptă societatea.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









