Sorana Cîrstea, eliminată în sferturi la US Open. Câți bani va primi pentru parcursul la Flushing Meadows

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, favorită 30, a fost eliminată, în noaptea de marţi spre miercuri, în sferturile de finală ale US Open, ultimul grand slam al anului.

Sorana a fost învinsă de a 10-a favorită, sportiva cehă Karolina Muchova, scor 6-0, 6-3.

Muchova a început în forţă primul set şi după două break-uri şi 10 minute conducea cu 3-0. Game-ul al patrulea a fost unul maraton, de peste 19 minute, în care Sorana a avut nouă şanse de break, însă în cele din urmă s-a impus tot Muchova.

Deşi nu a jucat rău, nivelul Karolinei Muchova a fost incredibil şi cehoaica a câştigat primul set cu 6-0, după 43 de minute.

După două mingii de break salvate, Sorana a reuşit să câştige primul game al meciului cihiar la debutul setului 2. După 10 încercări eşuate, Sorana a reuşit mult aşteptatul break în setul doi. Însă Muchova a făcut rapid reabreak şi apoi şi-a valorificat serviciul la zero şi scorul a devenit 2-2.

Apoi fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul, însă Muchova a reuşit din nou un break şi în cele din urmă, după patru game-uri consecutive câştigate, s-a impus cu scorul de 6-3.

Meciul a durat o oră şi 37 de minute, informează news.ro.

La meciul Soranei Cîrstea cu Karolina Muchova, în tribunele arenei Arthur Ashe s-au aflat şi actriţa Emma Watson, celebră pentru rolul Hermione din seria Harry Potter, care a stat alături de nu mai puţin celebra Anna Wintour, redactor-şef al revistei Vogue.

De asemenea, a fost prezent şi Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep.

Pentru prezenţa în sferturi, Cîrstea şi-a asigurat un premiu de 455.000 de dolari şi 430 de puncte WTA.

Pentru Sorana Cîrstea a fost prima prezenţă în sferturi la US Open şi a doua prezenţă în această fază la un grand slam, după Roland Garros 2009. În 2009, ea a fost învinsă în sferturi la French Open de Samantha Stosur, scor 6-1, 6-3.

În penultimul act, Muchova va evolua cu sportiva americană Coco Gauff, favorită numărul 6.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: