Sorin Grindeanu: În coordonarea MT sunt 15 spitale. Sunt ministru la Transporturi, nu la Sănătate

sorin grindeanu
foto: captura video

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că în coordonarea ministerului pe care îl conduce sunt 15 spitale, însă el nu este ministru al Sănătăţii. ”De aceea, am considerat necesar ca aceste spitale să fie să fie date către autorităţi locale, către universităţi de profil de medicină”, adaugă el.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, despre reorganizatările din cadrul Ministerului Transporturilor.
“Nu intru în acest moment în discuţii punctuale. În coordonarea Ministerului Transporturilor, de exemplu, sunt 15 spitale. Eu sunt ministru la Transporturi, nu la Sănătate. De aceea, am considerat necesar ca aceste spitale să fie să fie date către autorităţi locale, către universităţi de profil de medicină. De exemplu, în Bucureşti a fost solicitat unul din spitale de către Ministerul Apărării Naţionale, ceea ce eu cred că este normal.
De ce? Pentru că, în toţi aceşti ani de după Revoluţie, această reţea de spitale din coordonarea Ministerului Transporturilor a avut subfinanţare, ceea ce a dus în multe cazuri, nu spun că peste tot, dar în multe cazuri, probabil la un act medical nu foarte la standardele la care ne aşteptăm. Şi asta nu mă refer la personal, ci mă refer la dotări”, a afirmat ministrul Transporturilor.
El a menţionat că aceste spitale trebuie să meargă acolo unde există o finanţare mai bună.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL