Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat la Digi24 că, pentru Gara de Nord, care este „o rușine națională”, a cerut celor de la CFR să scoată la licitație pe fonduri europene refacerea acesteia. Însă, văzând în presă suspiciunile privind consorțiul de firme căruia i-a fost atribuit contractul, ministrul a trimis Corpul de control să facă verificări și așteaptă raportul care va elucida ce se întâmplă acolo.
„Acum ca să spunem adevărul, lucrurile s-au desfășurat așa, pornind de la o altă rușine națională, modul în care arată principala gară din România, am cerut celor de la CFR să scoată rapid la licitație, pe fonduri europene, nu de la bugetul de stat, refacerea Gării de Nord. Au făcut acest lucru, dar au dat această licitație către Regionala București, care a ținut această licitație. Am văzut în presă acele suspiciuni.
Am trimis Corpul de control, probabil în câteva zile îmi va veni raportul. Dacă există și cea mai mică abatere de la lege, acel raport îl voi înainte către instituțiile statului. Pe de o parte, aceste suspiciuni văzute în presă, și-am trimis Corpul de control și va veni cu un raport, în care îmi va face anumite propuneri – să înaintăm raportul către DNA, către instituții de acest tip.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News