Sorin Grindeanu: Noi avem şapte miliarde şi jumătate din PNRR dar proiectele sunt în valoare de 20 de miliarde

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi că noi avem şapte miliarde şi jumătate din PNRR dar proiectele sunt de valoare de 20 de miliarde, şi nu se va pierde niciun leu la transporturi pentru că avem proiecte a căror valoare este de vreo trei ori mai mare decât suma din PNRR.

”Când s-a făcut PNRR-ul cei de atunci au băgat în acele şapte miliarde şi jumătate proiecte de vreo 13, deşi s-a cerut de la Comisia Europeană să reducă din ele şi să facă totuşi proiecte de 7,5 miliarde cât avem noi în PNRR, n-au vrut să ia această decizie şi au rămas proiecte de 13. Odată cu escaladarea acestor preţuri pe care am trăit-o cu toţii şi la nivel local, şi la nivel de minister aceste proiecte au ajuns undeva la valoare de vreo 20 de miliarde. Deci noi avem şapte miliarde şi jumătate din PNRR dar proiectele sunt în valoare de 20 de miliarde, pe toate tipurile de transport. În special vorbim de rutier şi feroviar”, a declarat ministrul Transporturilor, despre banii din PNRR.

Ministrul a menţionat că ”nu se pune problema la Ministerul Transporturilor”. ”Azi cred că din PNRR s-au cheltuit vreo 3 miliarde per total, în toată ţara. Ministerul Transporturilor a cheltuit două şi jumătate, din trei. Restul toţi ceilalţi, 500 de milioane. Deci noi n-avem această problemă, nu se va pierde niciun leu la transporturi pentru că avem proiecte a căror valoare este de vreo trei ori mai mare decât suma care vine din PNRR. Asta nu înseamnă că acele proiecte care să zicem sunt în diferenţa aceea de 14 miliarde, 13 miliarde nu vor fi prinse pe programele operaţionale obişnuite şi finanţate acolo”, a completat ministrul.

Grindeanu a subliniat că una din bornele de pe cererea de plată a fost ca la cinci companii, CNAIR, CNIR METROREX, CFR SA şi CFR Călători să se aplice acea ordonanţă 109.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: