Sorin Roșca Stănescu, condamnat DEFINITV la doi ani de închisoare cu executare

Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe senatorul PNL, Sorin Roșca Stănescu, la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol.

Sorin Pantiș a fost condamnat în același dosar la doi ani și opt luni, tot cu executare.

De asemenea, Alexandru Bucşa a fost condamnat la 6 ani de închisoare.

În dosarul „Rompetrol”, 12 persoane sunt acuzate de manipularea pieţei de capital, complicitate la delapidare şi spălare de bani.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au încheiat în 9 septembrie dezbaterile în dosarul Rompetrol, în care sunt judecaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, senatorul Sorin Roşca Stănescu, fostul ministru Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu, Gabriela Victoria Anghelache şi Irina Mihaela Popovici.

Citește și:  EXCLUSIV Liberal apropiat lui Antonescu, despre Roșca Stănescu: „Era cazul să se mai și termine dosarul”

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Dinu Patriciu, acesta decedând la sfârșitul lunii august.

La 8 septembrie 2006, Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea a șapte infracțiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârșirea de infracțiuni, manipularea pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare, dezvăluire de informații privilegiate, spălare de bani și inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat.

Procurorii susțin că, în calitatea sa de administrator la SC Rompetrol SA, Dinu Patriciu și-a însușit, în mod repetat, în perioada septembrie 1999 – noiembrie 2001, suma de 85 de milioane dolari din Acordul EPSA și cuvenită bugetului de stat și pe care a traficat-o în interesul Rompetrol International Ltd și The Rompetrol Group BVB Olanda.

În rechizitoriul Parchetului, se arată că Dinu Patriciu a transferat în mod succesiv fondurile SC Rompetrol SA, în suma de 85 de milioane dolari, pe care le administra în baza Acordului EPSA, prin încheierea de contracte de cesiune de creanțe, împrumut și novație între firmele din cadrului grupului Rompetrol, cu intenția de a ascunde și disimula originea ilicită a acestora.

Citește și: Gafă de proporții a purtătorului de cuvânt al PNL

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: