Senatorul PSD, Dan Șova, recunoscut în ultima perioadă pentru ieșirile sale nervoase din timpul aparițiilor televizate, a recidivat sâmbătă într-o emisiune TV la Antena3.
Citește și: Nici nu a început campania și lui Șova îi cedează nervii
Purtătorul de cuvânt al PSD a fost iritat de o întrebare a moderatoarei Cristina Țopescu despre posibile neînțelegeri în rândul social-democraților și i-a reproșat că îl bruiază atunci când i-a cuvântu, potrivit dcnews.ro.
Dan Șova a negat ferm că ar exista fricțiuni în PSD și a contestat afirmația Cristinei Țopescu, potrivit căreia au existat unii lideri, precum Mircea Geoană, care au exprimat nemulțumiri.
„Dacă a avut, vă rog să-mi spuneți nominal și ce a spus acel lider pentru a vă face pe dumneavoastră să credeți că a avut o problemă. Altfel nu mai ridicați niciodată afirmații care sunt de revista Urzica„, a spus Șova, sâmbătă, în emisiunea „Dincolo de știri”, de la Antena 3, moderată de Cristina Țopescu,
„Dna Țopescu, vă spun a noua oară. În PSD, între liderul partidului și liderii din teritoriu, nu au existat, nu există și nu vor exista probleme. Niciodată”, a continuat Șova
Replicile schimbate de Dan Șova și Cristina Țopescu au condus la un moment tensionat, peste care s-a trecut după pauză de publicitate.
Dan Șova: Dați-mi voie să vorbesc fără să vorbiți peste mine. Dacă se poate. Dacă nu, nu mai vorbesc deloc.
Cristina Țopescu: Eu sunt moderator, deci sunt tolerantă.
Dan Șova: Dar dacă sunteți moderator nu sunteți chemată să vorbiți peste mine, ci să-mi puneți o întrebare și să mă scultați. Dacă vă interesează ce spun. Dacă nu, nu mai spun.
Cristina Țopescu: Nu vă supărați acum, să vă luați jucăriile și să plecați (…) Dl. Șova s-a supărat și nu știu de ce. Nu știu de ce v-ați supărat. Și dacă avem păreri diferite, nu e nimic mai firesc pe lumea asta decât să avem păreri diferite.
Dan Șova: Așa este, numai că este nefiresc să vorbiți peste mine. Asta este nefiresc.
”Deci doamna Topescu, va spun a 7-a oară, intre Victor Ponta si liderii din teritoriu (n.r.: pe întreaga durată a emisiunii, Dan Șova a precizat că nu există baroni în PSD, ci lideri in teritoriu) nu au existat, nu exista și nu vor exista probleme. (…) Vorbiți peste mine. Este ok, eu o sa tac”, a adaugat Dan Sova.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News