Spînu (MApN) liniștește populația: România dispune de aparatură de radiolocație

Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, a declarat miercuri, într-o intervenție televizată, că în  zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, unde au fost găsite fragmente care ar putea proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri, se intervine, urmând a se izola perimetrul și a se ridica probe.

Constantin Spînu mai arată că Ministerul Apărării nu face speculații în legătură cu fragmentele semnalate, ci așteptă rezultatele expertizei.

„În urmă cu o oră și jumătate am stabilit pașii pe care instituțiile de apărare i-au făcut de aseară, încă de la detectarea iminenței acestor atacuri”, a declarat Spînu pentru Digi24.

Astfel, începând cu 00.45 au fost transmise de la MApN notificări pentru Tulcea și Galați, iar alarma aeriană a încetat la ora 5, când au fost apeluri la 112 primite de ISU Tulcea.

MApN a trimis în zonă echipe, tocmai pentru a investiga aceste situații, mai arată purtătorul de cuvânt, subliniind că România dispune de aparatură radiolocație de ultimă generație.

Întreaga evoluție a situației a fost comunicată Președintelui și Premierului României, precum și procedurile care se impun și sunt aplicate de fiecare dată.

Premierul, îndemn la calm

Pe această temă, prim-minstrul Ciolacu a declarat, miercuri, că se impune calmul în legătură cu situația din zona Dunării aflată în proiximitatea războiului din Ucraina.

„Nu a scăpat nimic de sub control. În al doilea rând, a fost o intervenție rapidă a MApN-ului cu Situațiile de urgență la o solicitare a cetățenilor care locuiesc în acea zonă. Nu e niciun pericol, dar e normal ca statul să ia anumite măsuri. E o intervenție provizorie, lucrurile vor fi foarte bine analizate și va fi o reacție foarte rapidă și pe zona militară pentru astfel de zone. A fost totul o întâmplare, au fost niște resturi de drone care au trecut Dunărea, nu vorbim de un atac asupra României. S-a făcut Ro-Alert în toată zona, funcționează telefoanele, au acoperire mai mare. Nu ne atacă nimeni, oameni buni. Haideţi să liniştim populaţia, că o luăm razna cu toţii. Nu ne-a atacat nimeni şi nu ne atacă nimeni. Au sărit nişte rămăşiţe dintr-o dronă care a fost lovită de armata ucraineană. Nu a avut explozibil, nu a avut nimic care să dăuneze cetăţenilor, dar e normal, și e ca prim-ministru să am discuții cu Raed Arafat, cu ministrul Apărării, cu comandantul Armatei, să ne luăm toate asigurările”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL