„Sprijin pentru România”: 625 milioane lei pentru alimentarea cardurilor sociale, până la 15 august

sprijin pentru romania tichet social
Sursa foto: MIPE

Aproximativ 2,5 milioane carduri „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei până la data de 15 august, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Astfel, MIPE asigură o nouă tranşă în valoare de aproximativ 625 milioane lei pentru alimentarea cardurilor sociale destinate persoanelor vulnerabile.

De acest ajutor, acordat o dată la 2 luni, beneficiază aproximativ 2,5 milioane de persoane, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

„Pentru prima dată, acordarea sumei de 250 lei pe cardurile de alimente, atât de necesară persoanelor cu venituri mici, vine în contextul în care preţul produselor de bază scade, în medie, cu 25%. Astfel, măsurile agregate de susţinere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile conduc la un rezultat pozitiv în contextul în care oamenii vor avea la dispoziţie aceleaşi produse, dar la un preţ mai mic. Aproximativ 2,5 milioane carduri «Sprijin pentru România» vor fi alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei până la data de 15 august, astfel încât beneficiarii acestora să poată folosi acest ajutor cât mai repede. Programul «Sprijin pentru România» funcţionează deja de mai bine de un an, timp în care în jur de 2,5 milioane de români aflaţi în situaţii dificile au primit ajutor pentru a-şi cumpăra alimente şi mese calde”, a declarat ministrul Adrian Câciu.

Listele cu beneficiari eligibili pentru încasarea ajutoarelor de 250 lei la 2 luni sunt transmise MIPE, înainte de plata fiecărei tranşe, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, nivelul veniturilor lunare fiind verificat şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În acest context, posesorii cardurilor care nu sunt alimentate cu noua tranşă de 250 lei trebuie să se adreseze Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale sau instituţiilor subordonate MMSS (casele teritoriale de pensii/agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială).

Potrivit OUG 63/2022, beneficiază de vouchere sociale pentru alimente şi mese calde în valoare de 250, acordate la fiecare două luni, pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023, scrie Agerpres.

Pe lista de beneficiari se mai află persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023.

De asemenea, de carduri sociale beneficiază familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023 şi familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023. Printre beneficiari se mai află familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

De la începutul programului şi până în până în prezent, au fost virate către beneficiari alte 7 tranşe aferente ajutoarelor de 250 de lei.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL