Schimbări de urgență la sistemul centralizat de încălzire din capitala Olteniei

Sursa foto: Pexels

Adunarea generală extraordinară a acționarilor Electrocentrale Craiova, producătorul de energie termică și electrică al municipiului doljean, cel care asigură agentul termic pentru sistemul centralizat de încălzire al capitalei Olteniei, dar și aburul tehnologic pentru platforma industrială Ford, a aprobat demararea de către companie, în regim de urgență, a mai multor demersuri menite să permită majorarea capitalului companiei cu bani de la stat, relevă date analizate de Profit.ro. 

Compania este controlată de către Ministerul Energiei, cu o participație de peste 77%, iar principalul acționar minoritar este Fondul Proprietatea (21,56%).

Electrocentrale Craiova operează o termocentrală pe bază de lignit cu adaos de gaze naturale, cu putere termică instalată de peste 1.000 MW și electrică de 300 MW, fiind activă și pe piața de echilibrare a sistemului energetic național.

Bugetul pe 2024 al societății, aprobat luna trecută, prevede pierderi de 355 milioane lei (la venituri de peste 608 milioane lei), în creștere cu peste 58% față de cele de 224,25 milioane lei de anul trecut (la venituri de 554 milioane lei). Creșterea pierderilor este justificată prin ″condițiile actuale de piață legate de evoluția consumului de energie termică si electrică, precum și a prețurilor pe diferite segmente ale pieței″.

În ultima parte a lunii septembrie, Electrocentrale Craiova a fost nevoită, pentru respectarea legislației climatice și de mediu europene și naționale, să încheie un contract de împrumut a 960.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) cu societatea-″soră″ Complexul Energetic Oltenia. Aceasta din urmă își asigură o bună parte din banii necesari achizițiilor obligatorii de certificate din subvenții de la bugetul de stat.

Garanția pentru împrumutul de certificate CO2, în favoarea creditorului CE Oltenia, a fost stabilită la 350 milioane lei. Pentru constituirea acesteia, Electrocentrale Craiova a luat un credit de 331,03 milioane lei de la banca de stat Exim Banca Românească și trebuie să acopere restul de aproape 19 milioane lei din surse proprii.

Prețul de piață al unui certificat a fluctuat luna trecută în jurul valorii de 65 euro/unitate, astfel că un pachet de 960.000 de bucați poate fi estimat la peste 62 milioane euro (mai mult de 310 milioane lei).

În aceste condiții, Ministerul Energiei a solicitat companiei ″demararea în regim de urgență a procedurilor necesare în vederea realizării testului investitorului privat prudent cu privire la oportunitatea de capitalizare a societății Electrocentrale Craiova SA″, test care să fie realizat de ″un expert independent recunoscut pe piață″.

Așa-numitul ″test al investitorului privat prudent″ trebuie realizat pentru a se demonstra că operațiunea nu ar reprezenta un ajutor de stat ilegal în condițiile normelor UE în materie, respectiv că și un acționariat strict privat ar fi putut lua decizia, din rațiuni pur economice. Pe de altă parte, este greu de crezut că și Fondul Proprietatea ar fi dispus să participe la o majorare a capitalului Electrocentrale Craiova.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: